Fațetele

Este o manoperă prin care se poate modifica forma, mărimea, culoarea, micile imperfecţiuni de aliniere şi poate realiza o nouă suprafaţă frontală dintelui afectat. Oferă un aspect foarte estetic neavând o infrastructură metalică, dinţii restauraţi nu vor prezenta umbre negre în vecinătatea gingiei iar textura şi transluciditatea sunt similare dinţilor naturali.
Faţetarea se poate realiza prin tehnica directă, în cabinet, cu ajutorul răşinilor compozite sau prin tehnica indirectă, prin intermediul unei amprente, în laboratorul de tehnică dentară şi se realizează din ceramică. Dintele este şlefuit sub formă peliculară în ambele situaţii, dar faţetele de compozit se realizează imediat, medicul aplicând straturile de compozit cu nuanţe şi transparenţe diferite, în tehnica adezivă, obţinând forma finală dintelui. Cele realizate în laborator se fixează prin cimentare. Evident restricţiile ulterioare permanente fac referire interdicţia de a muşca, de a ţine obiecte între dinţi, etc, existând riscul desprinderii faţetelor şi chiar al ciobirii, fisurării lor. După şlefuire şi chiar după aplicarea faţetelor poate persista o sensibilitate, rezultată după îndepărtarea stratului de smalt. Nu sunt recomandate în cazul existenţei bruxismului(scrâşnirea dinţilor) şi a unor poziţii de închidere nefavorabilă între cele două arcade.
Faţele de compozit se pot pigmenta mai uşor în timp şi nu rezistă la fel de mult ca cele ceramice.
Faţele din ceramică rămân un reper în estetica dentară şi pot fi recomandate în următoarele situaţii:
Întreţinerea la domiciliu necesită atenţie, se realizează periajul regulat, se utilizează firul interdentar, lavajele cu apă de gură şi reprezintă condiţia esenţială a menţinerii esteticii, atât în cazul dinţilor naturali cât mai ales în situaţia dinţilor faţetaţi sau a celor acoperiţi cu coroane.
Faţetarea se poate realiza prin tehnica directă, în cabinet, cu ajutorul răşinilor compozite sau prin tehnica indirectă, prin intermediul unei amprente, în laboratorul de tehnică dentară şi se realizează din ceramică. Dintele este şlefuit sub formă peliculară în ambele situaţii, dar faţetele de compozit se realizează imediat, medicul aplicând straturile de compozit cu nuanţe şi transparenţe diferite, în tehnica adezivă, obţinând forma finală dintelui. Cele realizate în laborator se fixează prin cimentare. Evident restricţiile ulterioare permanente fac referire interdicţia de a muşca, de a ţine obiecte între dinţi, etc, existând riscul desprinderii faţetelor şi chiar al ciobirii, fisurării lor. După şlefuire şi chiar după aplicarea faţetelor poate persista o sensibilitate, rezultată după îndepărtarea stratului de smalt. Nu sunt recomandate în cazul existenţei bruxismului(scrâşnirea dinţilor) şi a unor poziţii de închidere nefavorabilă între cele două arcade.
Faţele de compozit se pot pigmenta mai uşor în timp şi nu rezistă la fel de mult ca cele ceramice.
Faţele din ceramică rămân un reper în estetica dentară şi pot fi recomandate în următoarele situaţii:
• fractura unghiurilor incizale(dinţi asimetrici);
• existenţa unor dinţi cu forma conoidală;
• închiderea spaţiului unei diasteme(strungareaţă);
• corecţii ale unor dinţi uşor rotaţi;
• modificări de culoare ale dinţilor(de orice fel);
• structura deficitară a smalţului.
Întreţinerea la domiciliu necesită atenţie, se realizează periajul regulat, se utilizează firul interdentar, lavajele cu apă de gură şi reprezintă condiţia esenţială a menţinerii esteticii, atât în cazul dinţilor naturali cât mai ales în situaţia dinţilor faţetaţi sau a celor acoperiţi cu coroane.