Afectarea parodontală se referă la totalitatea afecţiunilor care determină modificări la nivelul ţesuturilor de suport ale dintelui: gingia, ligamentele de fixare, osul în care este fixat dintele şi cementul radicular. Declanşarea afecţiunii este exclusiv bacteriană şi reprezintă efectul de acumulare a bacteriilor şi a toxinelor acestora în zonele interdentare greu accesibile pentru o igienizare corectă.

Progresia lentă a bacteriilor în spaţiul dintre rădăcină şi os, duce la instalarea afecţiunii parodontale care este ireversibilă. Acest stadiu implică distrugerea ligamentelor de fixare ale dintelui, rezorbţia(distrugerea) osului, infiltrarea bacteriilor pe suprafaţa radiculară şi în grosimea ţesuturilor şi apariţia pungilor parodontale. Afecţiunea poate evolua în episoade, orice reacutizare însă va duce la o pierdere suplimentară a osului şi la o nouă subminare a stabilităţii dentare.

Cele mai grave efecte sunt pierderea suportului osos şi în final pierderea dinţilor, iar studiile realizate au demonstrat fără dubiu legătura strânsă dintre infecţia gingivo-parodontală şi afecţiunile cardiovasculare, accidentele vasculare cerebrale, diabet şi riscul de nastere prematură în cazul femeilor însărcinate. Sunt mult mai frecvente la pacienţii care au deja instalate afecţiuni de tipul diabetului, dereglări hormonale, boli sanguine, afecţiuni hepato-renale dar şi la persoanele fără igienă dentară, cu un nivel ridicat de stress, sau la fumători.

Instalarea afecţiunii parodontale determină apariţia unor modicări anatomice, localizate sau generalizate care sunt măsurabile. Modificările poziţiei marginii gingivale dar şi a limitei de fixare a gingiei pe suprafaţa rădăcinii sunt măsurate cu o sondă parodontală. Aceste măsurări sunt utile pentru a stabili gradul de afectare şi linia de la care se începe tratamentul. Atunci când se produc distrucţii în jurul dintelui, apar spaţii(pungi gingivo-parodontale) care conţin bacterii(cu efect distructiv asupra osului). Măsurarea a mai mult de 3-4mm în jurul unui dinte semnalizează debutul unei afecţiuni incipiente, iar cu cât adâncimea creşte, cu atât este mai evidentă avansarea afecţiunii. Obiectivul principal este eliminarea completă a conţinutului acestor pungi, creând condiţiile unei vindecări locale.

Simptomatologia afectiunilor parodontale este foarte complexă şi variată, fiind prezente sensibilităţi şi dureri la nivel dentar şi gingival, schimbări mari în aspectul gingiilor, mobilitatea dinţilor, modificarea poziţiei dinţilor(migrarea lor) datorită pierderii suportului osos, modificarea muşcăturii, descoperirea rădăcinilor, apariţia pungilor de puroi şi revărsarea lui în cavitatea bucală. În stadiile incipiente însă nu există durere iar pacientul poate nu este interesat să observe coborârea marginilor gingivale.

Diagnosticul de afecţiune parodontală nu poate fi stabilit fără analiza radiografiilor(preferabil cele panoramice) şi fără examinările paraclinice şi sanguine necesare.

O situaţie particulară o reprezintă coborârea marginii gingivale(recesia) care nu este cauzată de acţiunea bacteriilor sau a tartrului. Are ca şi cauze cunoscute în special periajul agresiv orizontal, presiuni prea mari pe dintele respectiv, elementele anatomice care exercită tracţiune pe marginea gingivală. Cele mai frecvente urmări sunt sensibilitatea dentară şi apariţia cariilor radiculare. Distanţa pe care poate fi dezgolită rădăcina poate ajunge la 5-6-7 mm, situaţie în care nu se mai pot obţine rezultate estetice optime după intervenţia de chirurgie plastică.